Fostul “mare” atacant al Bistriţei, Cristian Silvăşan, nu a mai avut parte de un comeback la Mediaş, întrucât nu l-a putut convinge pe noul antrenor al gaziştilor, Cristi Dulca să-l păstreze în lot pentru sezonul competiţional care a debutat la finele săptămânii trecute.

În schimb mijlocaşul Bozeşan a fost declarat “apt” şi e posibil să fie folosit în partida de vineri seara de la ora 19, cu FC Botoşani. Într-o conferinţă de presă susţinută joi la prânz de tehnicianul alb-negrilor, împreună cu fundaşul Cosmin Frăsinescu, acesta a prefaţat prima partidă de pe teren propriu din noul campionat, făcând în acelaşi timp şi o radiografie a meciului pierdut la debut, cu Săgeata Năvodari.

Chiar dacă reprezintă o altă nou-promovată pe scena eşalonului de elită al fotbalului românesc, Dulca consideră partida din etapa a II-a la fel de dificilă, mai ales prin prisma evoluţiei din meciul cu CFR Cluj-Napoca, în care moldovenii au terminat nedecis, deşi au evoluat 80 de minute în inferioritate numerică.

Antrenorul principal al medieşenilor a recunoscut că e extrem de dificil să evolueze fără șapte dintre jucătorii de bază din campionatul trecut, respectiv Eric, Breeveld (transferaţi la Tg. Jiu), Zaharia, Muth, Todea, Bawab (suspendaţi) şi Dan Roman

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Dulca promite o altă atitudine a gaziştilor în partida cu FC Botoşani  Dulca promite o altă atitudine a gaziştilor în partida cu FC Botoşani

Ultima oră