Demiterea s-a făcut în cadrul ședinței ordinare a Consiliul Județean Sibiu, de joi, 25 iulie.. Pe ordinea de zi a fost introdus special un proiect prin care Sava și alți membrii din Consiliul de Administrație al Aeroportului au fost schimbați din funcții.Gheorghe Velicu a fost numit director interimar.
Zarvă mare astăzi la ședința ordinară a Consilului Județean Sibiu. Pe ordinea de zi a fost introdus un proiect prin care actualul director al Aeroportului Internațional Sibiu, Augustin Sava și Trandafir Alexandru și Hurjui Mariana, domn cadrul CA, au fost revocați din funcțiile deținute. Motivul invocat a fost managementul defectuos al lui Sava.
”Doi membrii ai Consiliului de Administrație care au fost inactivi, reprezentanții unor ministere, și domnul Sava care cumula, contrar legii și de foarte multă vreme, funcția de director general și președinte al CA, la care se adaugă o sumă de motivări de management defectuos, probleme financiare de circa 20 milioane de lei constatate de Curtea de Conturi, care nu au fost contestate de actuala, fosta conducere”, a spus printre altele președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea.
Sava dă contestă decizia în instanță
”Sunt de-a dreptul bulversat pentru modul în care s-a procedat. Deci, o ordine de zi care nu cuprindea acest subiect și vine pe o ordine de zi suplimentară. Atât de rapidă, atât de necitibilă. Sincer, am întrebat în jur dacă vede cine că sunt revocat, cine este interimar. Nimeni nu știa ce votează. Iar cele 20 de milioane despre care se face vorbire sunt plăți făcute de Consilul Județean, nicidecum de aeroport. Aceste plăți organizate tot de Consiliul Județean care a angajat o firmă de consultanță. Noi practic, puteam să opunem actele contabile, dar nicidecum partea tehnică. Acest proiect s-a desfășurat sub directa oblăduire a Consiliului Județean, iar noi nu cunoșteam nimic din ce se întâmplă. A fost o luptă teribilă vizavi de acest proiect”, a declarat mass mediei locale Agustin Sava.
Anunță dezvăluiri incendiare!
”Voi merge în instanță. Eu sincer am sesizat un atac masiv, sub diferite forme, dar n-am știut cine ține telecomanda. Am considerat că aceste persoane care mă atacă sunt mincinoase, cum de altfel și sunt. Practic se dorește un țap ispășitor. Dar nu voi sta liniștit și voi demonstra ce s-a întâmplat la aeroport. Acum voi avea destul de mult timp ca să demonstrez. Eu am fost lipsit de autoritate în aeroport. Nu ni s-a permis nimic. Dacă până acum m-ați condamnat atât de mult că nu am stat de vorbă cu presa, acum voi vorbi. Mi-au interzis pur și simplu să vin și să fac declarații la presă. Acum vreau să facem un serial în care voi spune toate problemele de la aeroport. Să știe opinia publică aceste lucruri”, a mai spus Sava.