Astăzi, 24.07.2013, în dosarul nr. 508/57/2013 ce se află pe rolul instanţei, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul Klaus-Werner Iohannis de suspendare a executării raportului de evaluare nr.18367/24.04.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Încheierea Curţii de Apel Alba Iulia privind soluţionarea cererii de suspendare nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 5 zile de la comunicare.

Considerentele care au stat la baza acestei hotărâri vor putea fi făcute publice  după ce încheierea va fi motivată.

Următorul termen de judecată la Curtea de Apel Alba Iulia în acest dosar, pentru judecarea cererii de anulare a raportului de evaluare nr.18367/24.04.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la Klaus-Werner Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu este stabilit la data de 16.09.2013.

 

Dosarul nr. 508/57/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia are ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Klaus Werner Iohannis prin care acesta solicită:

–                            anularea raportului de evaluare nr.18367/2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate – Inspecţia de Integritate şi

–                            suspendarea executării raportului de evaluare nr.18367/2013 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

 

Ultima oră

Comentariul meu