Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a zece aleşi locali,din mai multe judeţe din ţară, printre care şi Berghezan Ilie, primar al comunei Ludoş, judeţul Sibiu şi Ciolpan Vasile, consilier local în cadrul Consiliului Local (CL) Mediaş, judeţul Sibiu.

Potrivit acestora, starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

Astfel, notează reprezentanţii ANI, Berghezan Ilie se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 octombrie 2008, întrucât exercită, simultan, funcţia de Primar al comunei Ludoş, judeţul Sibiu şi calitatea de reprezentant al Comunei Ludoş în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul  S.C. Apă Canal S.A. Sibiu. Potrivit aceleiaşi surse, primarul din judeţul Sibiu nu a respectat dispoziţiile legale potrivit cărora „funcţia de primar [] este incompatibilă cu [] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”.

În ceea ce-l priveşte pe Ciolpan Vasile, reprezentanţii ANI spun că şi acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, funcţia de consilier local în cadrul CL Mediaş şi funcţia de Director în cadrul Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz S.A.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Primarul din Ludoş şi un consilier local din Mediaş, declaraţi incompatibili de ANI  Primarul din Ludoş şi un consilier local din Mediaş, declaraţi incompatibili de ANI

Ultima oră