”O altă CRONICĂ a Sibiului – Hermannstadt”, cartea apărută la Editura Armanis, Sibiu 2013, este, așa cum autorul recunoaște, continuarea muncii lui Emil Sigerius, care publica, la 19 februarie 1930 lucrarea „Cronica oraşului Sibiu” (Chronik der Stadt Hermannstadt – 1100-1929).

ion mariş, continuă…cronica sibiului, de la 1930 până în 2000

Și dacă Sigerius a comprimat evenimentele a 800 de ani din orașul de pe malul Cibinului, ”O altă cronică a Sibiului” aduce nu numai continuare unei istorii, dar și elemente care conturează viața și personalitatea sibienilor în contextul istoric a 70 de ani.

”„Cronica…” este totuşi o sinteză reuşită a fenomenelor naturale petrecute pe aceste meleaguri (cutremure, ierni grele, ploi torenţiale, ş.a.) dar şi un tablou veridic al moravurilor, jurisdicţiei, obiceiurilor, al dezvoltării social-economice a urbei în contextul istoriei Transilvaniei”, consemează autorul lucrării, Ion Mariș.

Folosindu-se de surse istorice pertinente, din Arhivele Statului Sibiu, periodice sibiene sau străine, anuare statistice, calendare, monografii, ghiduri turistice, ş.a., autorul prezentei lucrări a urmărit timp de peste zece ani să evidenţieze, cronologic, an de an, transformările social-politice şi economico-administrative ale oraşului şi mai apoi ale municipiului, a concitadinilor, reliefându-se evenimentele semnificative, care au marcat, în timp, dezvoltarea Sibiului, în context naţional şi internaţional.

În paginile cărții s-au subliniat momentele semnificative – introducerea gazului metan,

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

ion mariş, continuă…cronica sibiului, de la 1930 până în 2000  ion mariş, continuă…cronica sibiului, de la 1930 până în 2000

Ultima oră

Comentariul meu

Publică