Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române în dimineața zilei de vineri, 19 iulie, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
Bogdan Oprea, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Omar Hayssam se află în acest moment în arestul Poliţiei Române, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.
Omar Hayssam a fost condamnat în 2007 la 20 de ani de închisoare pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak.
Hayssam este un om de afaceri sirian cu cetăţenie română născut în 1963 în Siria. El a fost implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de puşcărie.
Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din ţară “ca un domn”, prin aeroport, fără probleme.
Hayssam a fost operat de cancer de colon, iar la şedinţa de judecată în urma căreia s-a dispus eliberarea sirianului din motive medicale procurorul …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu