CS Sibiu Rally Team, care va participa la ediţia 2013 a Raliului Sibiului cu echipajul Dan Magoş – Dragoş Ghigolea, a decis să se implice, alături de Asociaţia BABY CARE Sibiu, într-o campanie amplă de strângere de fonduri destinate îmbunătăţirii calităţii asistenţei medicale oferite nou-născuţilor şi prematurilor îngrijiţi în Terapia Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Strângere de fonduri pentru nou născuții prematur în cadrul RALIUL SIBIULUI 2013

Această decizie vine ca o concretizare a ideii că fiecare copil contează şi merită cel mai bun început în viaţă. Se ştie că cel puţin unul din zece copii se naşte prematur şi are nevoie de îngrijiri speciale pentru a putea supravieţui iar Terapia Intensivă Neonatală din Sibiu a demonstrat, în ultimii ani, că poate face performanţă în acest domeniu.

Concret, cele două asociaţii vor încerca să vândă, în cadrul parcului de service plasat în PIAŢA MARE a oraşului, tricouri personalizate în beneficiul Asociaţiei Baby Care şi, implicit, a pacienţilor îngrijiţi în Maternitatea din Sibiu.

“Anul trecut întâmplarea a făcut să cunosc o persoană care a dat dovadă de o perseverenţă incredibilă. Este vorba de o mămică care a născut un copil prematur şi care a stat aproape 4 luni în spital cu acest copil, sub îndrumarea doamnei doctor Ognean şi a echipei de medici şi asistente din Terapia Intensivă Neonatală care au reuşit să salveze această fiinţă plăpândă. Aşa mi-a venit ideea de a mă implica într-o campanie de strângere de fonduri. Raliul Sibiului mi s-a părut momentul propice unei astfel de acţiuni având în vedere afluxul mare de participanţi şi spectatori şi mai ales persoane tinere care la un moment dat pot beneficia de ajutorul campaniei noastre.”, ne-a declarat Dan Magoş preşedintele Clubului Sibiu Rally Team.

“Am îmbrăţişat din prima clipă ideea domnului Magoş. După cum ştiţi deja, am început încă de anul trecut campania „Un vis, o speranţă, o viaţă”, campanie al cărei scop principal este asigurarea unor îngrijiri de cea mai bună calitate nou-născuţilor şi prematurilor internaţi în Terapia Intensivă Neonatală. Iniţiativa de acum, sprijinită de SC Rally Team Sibiu, sub deviza „Azi prematur, mâine campion – Luptă pentru viaţă” se încadrează între celelalte acţiuni desfăşurate de Asociaţia BABY CARE Sibiu pentru creşterea performanţelor şi calităţii îngrijirilor şi tratamentului nou-născuţilor aflaţi în dificultate la începutul lor de drum în viaţă. Planul nostru este ambiţios, sperăm ca prin această campanie de strângere de fonduri să adunăm cât mai mulţi bani pentru a putea achiziţiona un ecograf modern, necesar nu numai pentru un diagnostic cât mai corect al afecţiunilor perinatale dar şi pentru monitorizarea ulterioară a micilor noştri pacienţi. Suntem mândri să putem spune că sunt alături de noi în campania noastră nu numai foarte mulţi din părinţii şi rudele copiilor care au trecut prin mâinile noastre ci şi colegi – medici şi asistente – din oraş şi judeţ, multe persoane oferindu-şi sprijinul ca voluntari în această campanie.”, a completat dr. Livia Ognean, preşedintele Asociaţiei BABY CARE Sibiu.

Standul unde se vor comercializa materialele şi însemnele celor două asociaţii va fi plasat lângă cortul de asistenţă al celor de la NAPOCA RALLY ACADEMY, cei care asigură sprijinul tehnic al echipajului sibian.

Întreg acest demers este posibil cu sprijinul Consiliului Local Sibiu, al Primăriei municipiului Sibiu, al Casei de Cultură a municipiului Sibiu şi al SHOPPING CITY SIBIU, partenerii echipajului Magoş – Ghigolea.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică