Consiliul Judeţean Sibiu a finalizat modernizarea pentru încă 19 km de drumuri comunale din localităţile Brădeni, Iacobeni şi Moşna.

După ce în luna mai, atunci când a debutat programul multianual al Consiliului Judeţean Sibiu de reabilitare a tuturor drumurilor comunale din judeţ, au fost modernizate două drumuri comunale din localitatea Bârghiş, însumând circa 15 km (DC 32 Bârghiş-Apoş – 5,560 km şi DC 33 Ighiş-Zlagna – 9,250 km), în cursul lunii iunie, SC Drumuri şi Poduri SA a reabilitat alte patru drumuri comunale, în lungime de 19 km, şi anume:

DC 12 DJ 141 Alma Vii (din comuna Moşna) – 3,500 km

DC 29 DJ 106 Stejărişu (comuna Iacobeni) – 3,670 km

DC 28 Netuş-Noiştat-Movile (Iacobeni) – 5,100 km

DC 27 Retiş-Ţeline (comuna Brădeni) – 6,625 km

„Lucrările pe drumurile comunale şi judeţene s-au desfăşurat conform graficului şi din cei 86 de km cât ne-am propus să reabilităm anul acesta, s-au realizat deja aproximativ 34 km. Am primit semnale pozitive de la autorităţile publice locale şi de la cetăţenii din comunele unde au fost modernizate drumurile şi de la cei care le tranzitează. Cu toţii sunt foarte mulţumiţi de îmbunătăţirea condiţiilor de trafic rutier, aspect care ne bucură şi pe noi şi ne obligă să ne facem datoria pentru a creşte calitatea vieţii cetăţenilor şi pentru a contribui la dezvoltarea tuturor zonelor din judeţ”, a declarat într-o conferinţă de presă Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Tot din fondurile Consiliului Judeţean Sibiu alocate Primăriei comunei Loamneş (342.000 lei în 2012 şi 500.000 lei în 2013), a fost finalizat, în luna iunie, drumul comunal DC 76, intersecţie DJ 106B – Sădinca, în lungime de 2,2 km, care face legătura spre Mănăstirea Sădinca, aflată pe raza comunei Loamneş.

În luna iulie se lucrează la alte şase drumuri comunale din localităţile Chirpăr, Alma, Sadu, Turnu Roşu şi Racoviţa, care totalizează aproape 25 km.

DC 38 Vărd-Veseud (comuna Chirpăr) – 3.500 km

DC 19 int DJ 142 E – Şmig (comuna Alma) – 4.250 km

DC 20 int. DJ 142 E – Geacăş (comuna Alma) – 5.615 km

DC 63 DJ 106C Tocile (comuna Sadu) – 2.200 km

DC 59 DJ 105 G – Sebeşu de Jos (comuna Turnu Roşu) – 3.200 km

DC 58 Racoviţa – Şebeşu de Sus (comuna Racoviţa) – 6.130 km

În lunile august şi septembrie, Consiliul Judeţean Sibiu va finaliza restul de şase drumuri comunale incluse în programul de reabilitare pentru anul 2013  din localităţile Miercurea Sibiului, Alţâna, Blăjel, Laslea şi Şura Mare.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică