Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat la dezbaterea pe tema regionalizării și descentralizării, că necesitatea înființării de regiuni trebuie explicată oamenilor de rând ca fiind un motor de dezvoltare, iar dezvoltarea trebuie să se regăsească în buzunarul cetățenilor.

”Până la urmă putem să vorbim despre modernizarea administrației din România, putem să vorbim despre regionalizare și descentralizare, lucrurile sunt necesare și trebuie făcute. Dar omul simplu întreabă: de ce avem nevoie de regiuni? Cred că unul este motivul pe care trebuie să-l promovăm și este răspunsul pentru omul de pe stradă: în structura actuală este extrem de greu să provocăm dezvoltare economică în teritoriu. Un stat centralizat are probleme în general în a dezvolta întreaga țară, iar numărul mare de județe, nu le ajută să fie ele motorul dezvoltării”, a declarat Iohannis.

Primarul de la Sibiu a găsit explicația afirmațiilor anterioare în exemplul de dezvoltare de la nivel de țară din ultimii 20 de ani, în care regiunile mai puțin dezvoltate nu aveau pârghiile necesare să concureze cu cele dezvoltate.

”Dacă stăm să analizăm în ultimii 20 ani vedem că dezvoltare s-a produs în România, acolo unde a fost forță economică. În special în municipiile de județ, iar în rest mai

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

iohannis: regionalizarea poate fi înțeleasă doar dacă va ajunge în buzunarul cetățeanului  iohannis: regionalizarea poate fi înțeleasă doar dacă va ajunge în buzunarul cetățeanului

Ultima oră

Comentariul meu