Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Sibiu, că la 23 de ani de la Revoluţie România are „cam aceleaşi instituţii publice comuniste”, multe dintre ele cu „aceleaşi metehne”, regionalizarea fiind şansa de a rupe definitv România de comunism.

„Noi avem şansa, în această perioadă, ca prin regionalizare, prin înfiinţarea regiunilor administrative, prin reorganizarea administrativă a României, prin reorganizarea administraţiei publice, să rupem definitiv România de comunism. Suntem în situaţia în care, la 23 de ani de la Revoluţie, avem mai mult sau mai puţin, cam aceleaşi instituţii publice comuniste. Sigur, cu denumiri schimbate, cu denumiri moderne, dar cu aceeaşi arhitectură a sistemului public, în multe locuri cam cu aceleaşi metehne, suntem într-un sistem destul de rigid, un sistem care, având inspiraţie sovietică, are ca principal obiectiv să facă din cetăţean curierul sistemului, curierul între diversele instituţii”, a declarat Dragnea.

El a mai spus că regionalizarea în România este „lupta dintre teritoriu şi Bucureşti” şi că ţara nu se poate dezvolta dacă „fiecare primar merge cu mâna întinsă la Bucureşti la vreun ministru, la vreun secretar de stat, la vreun director din minister, care, dacă este în toane bune, cu mare mărinimie îi spune să meargă acasă, că o să-i trimită nişte bani, ca şi cum ar da bani din veniturile proprii”.

Dragnea le-a vorbit celor prezenţi despre faptul că regionalizarea îşi propune să înlăture dezechilibrele de dezvoltare dintre judeţe, să aducă decizia mai aproape de cetăţean şi că nu urmăreşte, aşa cum încearcă unii să susţină, „disoluţia statului unitar”.

În plus, Dragnea a spus că nu se doreşte desfiinţarea judeţelor „care şi-au dovedit utilitatea” şi nici realizarea unor regiuni pentru anumite interese.

„Regiunile nu trebuie să aibă caracter politic, bazat pe interesele de moment ale unui grup sau grupuri. Nu desenăm regiunile pentru acest mandat, ci construim baza unui sistem administrativ care să dureze zeci de ani”, a mai spus Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea participă la Sibiu la o dezbatere despre regionalizare la care sunt prezenţi circa două sute de aleşi locali şi oficiali din judeţele Sibiu şi Alba.

 

Ultima oră

Comentariul meu