Razii de amploare ale poliţiştilor în judeţul Sibiu pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în infracţiunii de evaziune fiscală.
Procurorii D.I.I.C.O.T. fac cercetări faţă de persoane care conduc sau lucrează în cadrul unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale. Cei vizaţi sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în “scopul obţinerii unor importante beneficii financiare în modalitatea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor aferente unor drepturi salariale”.
Astfel, prin această metodă, salariaţii primeau o parte din indemnizaţia lunară cu eludarea plăţii taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.
Descinderile se fac la locuinţele unor învinuiţi, la sediile a 112 societăţi comerciale precum şi la sediile unei societăţi de asigurări. În judeţul Sibiu sunt vizate peste 10 locaţii din municipul Sibiu, Mediaş şi Dumbrăveni.
“Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea că modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii poliţelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), …
Citește mai departe pe: Nova TV Medias