Decanul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu (ULBS), Ioan Bondrea, împreună cu membrii Consiliului Administrativ, decanii facultăților și directorii de departamente din cadrul universității, au primit, luni, 8 iulie, diplome de excelenţă din partea conducerii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), în semn de apreciere pentru sprijinul acordat, de-a lungul timpului,  evenimentului aflat anul acesta la a XX-a ediţie.

Decernarea celor 25 de diplome de excelentă a avut loc în Sala Senatului din Bulevardul Victoriei Nr. 10, în prezența directorului festivalului Constantin Chiriac.

“Festivalul International de Teatru de la Sibiu reprezintă un etalon al muncii, talentului si performantei, iar faptul ca domnul profesor Chiriac apreciaza aportul Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu la buna desfașurare a festivalului ne onorează. Diplomele acordate aparțin de fapt întregii comunități academice a universității, în numele căreia îi multumesc domnului director Chiriac.” a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, la festivitatea de decernare a diplomelor de excelență.

Cu Diplome de Excelență din partea FITS a fost recompensată și presa locală și națională și, de asemenea primarul Sibiului, Klaus Iohannis și consilierii locali, în alte două ceremonii de acordare de diplome.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu premiată de FITS cu diplome de excelență pentru sprijinul oferit  Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu premiată de FITS cu diplome de excelență pentru sprijinul oferit

Ultima oră