Luna iulie continuă sezonul de vară, aducând în spaţiu public atât evenimente culturale cât şi sportive recunoscute şi apreciate.

Asociaţia de Prietenie Ille et Villaine va organiza în perioada 1-19 iulie Centrele de vacanţă Asterix şi Obelix. Acestea vor găzdui copii de diferite vârste care vor învăţa pictură, muzică şi dans în cadrul atelierelor care vor avea loc la Şcoala nr.1 şi la Şcoala”Nicolae Iorga”.

Festivalul Internaţional de Teatru de Animaţie – Stagiunea de Vară, ajuns la cea de a şasea ediţie, se va desfăşura în perioada 4-7 iulie 2013. Festivalul va reuni la Sibiu trupe de teatru din Franţa, Germania, Austria, Bulgaria, Grecia şi Republica Moldova care pe parcursul celor patru zile de festival vor pune în scena un număr de paisprezece spectacole. Evenimentul este organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong, iar din programul festivalului nu vor lipsi atelierele de creaţie sau expoziţiile de păpuşi şi carte.

În data de 5 iulie 2013 Piaţa Mare va fi scena pentru evenimentul intitulat Povestea Naiului, un spectacol ce va reuni diferite genuri muzicale prezentate de artişti renumiţi cum ar fi Ozana Barabancea, Felicia Filip, Proconsul şi  Ionuţ Fulea.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Flitsch” va avea loc în perioada 8-14 iulie, la Sala Thalia, dar şi în locaţii în aer liber din oraş.

În 12 iulie, Sibiul va avea din nou contact  cu moda, prin evenimentul Miss Diaspora Models International 2013. Acesta este un eveniment inedit care va aduce în Piaţa Mare douăzeci de tinere modele, originare de pe trei continente.

Asociaţia Casa Calfelor Sibiu va organiza la Sibiu cea de a şaptea ediţie a evenimentului „Transfer European de Cultură şi Cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare”, în perioada 15 iulie-4 septembrie 2013.

Piaţa Mică va găzdui din 16 iulie şi până în 21 iulie evenimentul Cinema în aer liber, organizat de Asociaţia Culturală Metropolis. Iubitorii de film pot viziona pe parcursul celor cinci zile, filme nominalizate la Oscar sau distinse cu premii ale industriei.

Teatrul de Balet Sibiu va prezenta în data de 19 iulie spectacolul Cenuşa Timpului. Spectacolul prezentat în Piaţa Mare va închide stagiunea 2012-2013 a baletului sibian.

Asociaţia Sibiu 1191 organizează în 21 iulie 2013 evenimentul „Zburătorul-Omul în Spaţiu” în cadrul căruia o trupă de actori şi dansatori talentaţi vor aduce un omagiu personalităţilor sibiene Conrad Haas şi Hermann Oberth.

Sportul este foarte bine reprezentat în aceasta lună prin evenimente sportive de talie mondială. Luna iulie a debutat cu Red Bull Romaniacs care se va încheia în 6 iulie.

În perioada 11-14 iulie se va desfăşura Turul Ciclist al Sibiului 2013, competiţie care va aduce anul acesta la Sibiu nouăsprezece echipe naţionale, continentale şi pro-continentale. Prologul va avea loc în centrul istoric al Sibiului, iar apoi concurenţii vor urma un traseu de 480 de km pe şoselele din judeţul Sibiu şi împrejurimi. În 10 iulie va avea loc în Piaţa Mare parada de start şi prezentarea echipelor.

Sibiu StreetBall, ajuns la cea de a cincea ediţie, va transforma în perioada 19-21 iulie Parcarea Teatrului într-un teren dedicat acestui sport.

Luna iulie se încheie în forţă cu Raliul Sibiului ERC, ajuns la ediţia a XIII-a. Acesta este al doilea campionat ca importanţă din lumea raliurilor şi se va desfăşura la Sibiu în perioada 22-27 iulie 2013.

Evenimentele menţionate mai sus fac parte din agenda culturală şi sportivă co-finanţată de municipalitate.

 

Ultima oră