Biserica Creştină Emanuel din Sibiu în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi Radio Vocea Evangheliei, organizeză, în perioada 01-14 iulie, în câteva spaţii neconvenţionale – publice şi private, evenimentul „Iubire, Iertare, Speranţă” – manifestare ce îşi propune să promoveze valorile moral – creştine, prin cântece, lirică religioasă, video – proiecţie de documentare şi seminarii pe teme de etică.

Evenimentul presupune montarea unui cort de capacitate mare pentru desfăşurarea manifestărilor.

„La pavilion vom promova lecturarea Sfintelor Scripturi şi a vieţuirii după principiile credinţei creştine. Personalul medical voluntar va acorda consultaţii gratuite, iar pentru copii vor avea loc activităţi speciale”, a declarat lect. univ. dr. Ioan Brie, pastor al Bisericii Creştine Penticostale Emanuel.

Manifestările dedicate copiilor vor începe la ora 17.00, după care, programul va cotinua două ceasuri mai târziu, cu acţiuni pentru toate vârstele. Echipele care contribuie la realizarea acestui proiect sunt coordonate de specialişti în domeniu.

Cu această ocazie, campania de curăţenie a mai multor zone din Sibiu, desfăşurată în anii trecuţi de tinerii bisericii, va fi reluată.

„În paralel cu proiectul menţionat, împreună cu un număr important de voluntari, vom desfăşura o campanie de curăţenie în mai multe cartiere ale oraşului Sibiu. Mulţumim autorităţilor locale şi

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Biserica Creştină Emanuel din Sibiu organizează evenimentul „Iubire, Iertare, Speranţă”  Biserica Creştină Emanuel din Sibiu organizează evenimentul „Iubire, Iertare, Speranţă”

Ultima oră