Operatorii care asigură servicii de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în UE sunt obligaţi să aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decât cele actuale, potrivit ANCOM. Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului 531/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind roaming-ul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii, scrie Mediafax.

Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Tarifele în roaming scad la 1 iulie. Care sunt noile costuri  Tarifele în roaming scad la 1 iulie. Care sunt noile costuri

Ultima oră