Șase personalități din lumea spectacolului și a artelor au primit sâmbătă, 15 iunie, primele stele de pe Aleea Celebrităților, inaugurată în parcul Cetății din municipiul Sibiu, într-o ceremonie la care au luat parte și primarul orașului, Klaus Iohannis, alături de președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac.

Ceremonia a fost deschisă printr-un discurs al președintelui FITS, Constantin Chiriac.

“Pe această alee, care unește vechiul teatru al României și acolo în capăt, unde se va ridica viitorul teatru care va consfinți excelența din această clipă a teatrului sibian și mondial care vine la Sibiu, inaugurăm astăzi cucerirea cetății Sibiului de către șase mari nume ai scenei mondiale care primesc stele pe această alee. Sunt fericit că domnul primar a îmbrățișat acest proiect, care devine al orașului, al comunității. Este o modalitate prin care orașul face reverență creativității care vine din toată lumea. Sperăm a ceea ce va rămâne aici, ca nemurire, să aducă moment de amintire pentru urmașii urmașilor noștri”, a spus Chiriac.

La eveniment a participat și primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

“Sibiul s-a mândrit întotdeauna cu viața sa culturală, cu evenimentele care atrag turiști și care au dus la formarea brandului orașului ca locație de turism

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

VIDEO Primele șase stele de pe Walk of Fame-ul sibian, acordate la Festivalul Internațional de Teatru  VIDEO Primele șase stele de pe Walk of Fame-ul sibian, acordate la Festivalul Internațional de Teatru

Ultima oră