Dovada unui lucru bine făcut o constituie, de obicei, rezultatul de la final, afişat la loc de cinste, pentru a fi văzut de tine, dar mai ales de ceilalţi. Uneori, contează mai mult ca cel de alături să-ţi recunoască munca şi să te aprecieze cu onestitate.
Într-un articol de specialitate aş fi putut înşira date tehnice despre ceea ce înseamnă un proiect în sistemul educaţional românesc , însă am să mă limitez la o scurtă introducere, vorbind despre Jan Amos Komensky (Comenius), celebrul pedagog ceh, părintele educaţiei moderne, care s-a preocupat întreaga viaţă de perfecţionarea metodelor pedagogice, dar şi despre ceea ce înseamnă, astăzi, un Proiect Comenius – un parteneriat şcolar ce are ca scop consolidarea dimensiunii europene în educaţie , prin promovarea activităţilor de cooperare între şcoli. Într-un proiect multilateral, ca acela în care suntem şi noi acum, se pot implica cel puţin trei ţări diferite. Una dintre instituţii are rol de coordonator, iar din punct de vedere al conţinutului, accentul cade pe elevi şi implicarea lor activă în activităţi specifice unei teme comune.
Tema proiectului, în care prof. coordonator Hildegard Ţendea, a înscris Şcoala Gimnazială „I.L.Caragiale” Sibiu , se numeşte – Consum responsabil – temă ce a făcut ca elevii din opt ţări diferite ( Danemarca, Estonia, Germania, Polonia, Portugalia , România , Turcia şi Ungaria ) să îşi dezvolte competenţele de comunicare, în două limbi de circulaţie – germană şi engleză, pe baza unui subiect, ce a adus în atenţie alimentaţia sănătoasă şi arta gastronomiei.
Primele trei întâlniri au constituit realizarea unor elemente integrate în proiect, respectiv realizarea unui e-book, a unei cărţi de bucate cu reţete culinare specifice celor opt ţări, a unui clip publicitar şi a unui poster. Participarea elevilor în atingerea acestor obiective, le-a pus în valoare abilităţile artistice, cunoştinţele din domeniul ştiinţei şi al informaticii, iar toată această muncă în echipă i-a ajutat la creşterea încrederii în sine.
Turcia, a patra ţară din program, a dat startul în luna mai, unui schimb constant de informaţii, pentru cunoaşterea reciprocă a elevilor şi profesorilor implicaţi şi a stabilit toate detaliile legate de condiţiile de cazare ale elevilor, vizitele de documentare, activităţile de socializare, urmând apoi diseminarea informaţiilor în şcoală şi comunitate.
Antalya, oraşul Şcolii Gimnaziale Envar, ne-a primit cu un soare torid, la sfârşit de mai, oferindu-ne ocazia unei experienţe inedite, unde am cunoscut oameni şi locuri, tradiţii, cultură şi un miracol al naturii, fără să fim atraşi în mod special de bine cunoscutele reclame turistice.
Trebuie subliniat faptul că, în doar patru zile, am fost martorii unei civilizaţii şi a unui popor ce a renăscut şi a crescut pe o temelie solidă, cu un cult deosebit pentru oamenii care au pus bazele Turciei moderne.
Şcoala Envar este o şcoală privată, cu două clădiri moderne în care învaţă elevi de la grădiniţă până la liceu, o şcoală a cărei reprezentanţi ne-au primit la aeroport cu steagul ţării noaste şi care pe tot parcursul şederii, a dat sens deplin cuvintelor – ospitalitate, seriozitate şi muncă.
Jean Chateau spunea că unul dintre „ scopurile şcolii este acela de a forma nişte oameni liberi, de a forma un membru al unui grup suficient de deschis la toate ideile, suficient de tolerant pentru a contribui la constituirea unei societăţi de oameni liberi şi egali.”
Şcoala, ţara şi oraşul pe care le-am vizitat aparţin unei alte culturi, altor tradiţii, altei religii şi cu toate acestea ne-am simţit puternic legaţi de un ideal comun – să creştem copii sănătoşi, ancoraţi în realitate, în cunoaştere şi educaţie.
Experienţa convieţuirii cu familia unui elev străin a fost, poate, unul dintre cele mai interesante subiecte discutate la întoarcerea acasă. Cu siguranţă, toţi cei trei elevi ai noştri, au fost plăcut impresionaţi de căldura şi armonia familiilor turce. În patru zile s-au legat prietenii care nu se vor uita uşor – ştiu asta, pentru că la plecare , i-am văzut pe doi dintre copii ( unul român , celălalt turc), luându-şi rămas bun. În îmbrăţişarea şi lacrimile din ochii lor am înţeles tot ce trebuia să ştiu – la porţile Cunoaşterii eşti şi trebuie să rămâi mereu copil.
Consilier educativ Profesor Corina Ciocan
