100 dintre cele mai expresive fotografii realizate de Sebastian Marcovici în anul 2012 au fost expuse timp de aproape o lună în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu. Expoziția a fost vizitată de peste 4000 de persoane. Peste 50 de fotografi amatori au participat la workshop-urile Focus Sibiu.

Focus Sibiu 2012 a ajuns la final. Între 16 mai și 9 iunie, cele mai reprezentative fotografii pentru orașul Sibiu și evenimentele petrecute aici au fost expuse de Sebastian Marcovici în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu pe un nou sistem expozițional, iluminat din interior, menit să pună și mai mult în valoare fotografii excepționale care au făcut înconjurul țării, fiind preluate de numeroase publicații și agenții de presă. „Interesul a fost comun să prezentăm fotografiile într-un mod atractiv. Anul trecut s-a reușit deja ceva mai deosebit. Anul acesta s-a ajuns la o modalitate foarte profi de a expune aceste fotografii și sunt foarte mulțumit că aceste panouri rămân la noi”, spunea primarul Klaus Johannis la vernisajul expoziției, despre noul sistem expozițional. Cele 12 panouri au fost donate de Asociația Focus Sibiu către municipalitate. Peste 4000 de sibieni și turiști au avut ocazia să viziteze expoziția din curtea interioară a Primăriei, mai bine de 2000 doar de Noaptea Muzeelor, când alături de instituții culturale de prestigiu expoziția Focus Sibiu a fost deschisă publicului până târziu în noapte.

Cea de-a cincea ediție a expoziției retrospective Focus Sibiu a avut o și mai mare deschidere către sibieni față de edițiile precedente. Cele mai bune 30 de fotografii realizate din anul Capitalei Culturale încoace au fost expuse la mari dimensiuni pe panouri outdoor în întreg orașul. „Ne-am dorit ca expoziția să nu se adreseze doar publicului activ, din zona centrală a orașului și turiștilor. Am vrut ca toți sibienii să își aducă aminte de explozia culturală a orașului din ultimii șase ani. Tocmai din acest motiv am avut fotografii expuse în toate cartierele Sibiului”, spune Sebastian Marcovici, autorul expoziției Focus Sibiu. Cele 30 de fotografii expuse pe panourile outdoor reprezintă o premieră în țară în ceea ce privește expozițiile de fotografii. În total, suprafața expusă pe panourile outdoor depășește 300 de metri pătrați de fotografie. Fotografiile vor rămâne expuse pe întreaga durată a anului.

Tot ca o premieră în cadrul proiectului Focus Sibiu, anul acesta s-a inaugurat și o serie de workshop-uri ce vor avea loc în fiecare an. Primul dintre cele două workshop-uri din această ediție a fost susținut de Arthur Mustafa, product manager Nikon România. Workshop-ul s-a axat pe fotografia de portret și fotografia de peisaj iar cei peste 20 de cursanți au avut ocazia să pună în practică sfaturile primite în cadrul unei sesiuni de lucru la Sala Thalia, în timpul concertului Vocile dau Viață. Al doilea workshop a fost susținut de Sebastian Marcovici și s-a axat pe fotografia de eveniment. Peste 40 de fotografi au participat la sesiunea teoretică din Centrul de Informații pentru Turiști. Iar mulți dintre ei au participat și la sesiunea practică, ce a durat două zile, în timpul Festivalului Huet.Urban.

 

 

Ultima oră