Consiliul Naţional al Elevilor a revenit cu ediţia a II-a a proiectului de mare amploare ce priveşte elevii din România – „Europa, mai aproape de Consiliul Naţional al Elevilor”. Trei echipe sibiene se află printre cele 22 echipe finaliste din ţară.

Elevii de la Colegiul Naţional “Octavian Goga” recondiţionează Grădiniţa din Cisnădioara

În cadrul acestui proiect național, echipa “Step towards Europe”, finalistă a proiectului, formată din Andrei-Daniel Epure, Teodora Pătru şi Oana Coşa, elevi la Colegiul Naţional “Octavian Goga”, a început pilotarea proiectului social de recondiţionare a Grădiniţei din Cisnădioara şi a organizat activităţi de promovare a cetăţeniei active în spiritul valorilor europene.

În cadrul proiectului social de recondiţionare, membrii echipei au curăţat singuri huma de pe pereţii sălii.În continuare, ajutaţi de 2 muncitori-voluntari şi de alţi voluntari dornci de implicare, echipa a reuşit să tencuiască pereţii, să dea 2 straturi de lavabilă şi să pregătească terenul pentru vopsit geamurile, uşa şi scaunele. Echipa “Step towards Europe” va termina de recondiţionat sala sâmbătă, urmând ca luni dimineaţa să fie inaugurarea noii săli ce constituie, în Cisnădioara, unica grădiniţă unde au mai rămas înscrişi doar 12 copii.

În cadrul planului de campanie de promovare a cetăţeniei active, echipa “Step towards Europe” a organizat până acum un flasmob cu tema “Unitate în diversitate”, sesiuni de informare şi mini-traininguri. Următoarea acţiune este un tur ciclist de promovare a cetăţeniei active şi a valorilor europene. Acesta va avea loc duminică, ora 14:00, iar punctul de întâlnire este Stadionul Municipal. Bicicliştii vor purta pe spate mesaje sugestive privind cetăţenia activă şi valorile europene, care să atragă atenţia trecătorilor. Ultimele două activităţi din planul de campanie vor avea loc luni: o lansare de lampioane şi o sesiune de diseminare si follow-up.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică