Asociaţia România fără Ei şi Coaliţia pentru Mediu din România organizează miercuri, 5 iunie, de Ziua Mediului, în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Sibiu, mitinguri pentru a atrage atenţia asupra actualelor probleme de mediu.

Potrivit organizatorilor, la Sibiu mitingul este programat pentru ora 17, în Piaţa Mare.

„Dacă pe 5 iunie în lume se sărbatoreşte Ziua Mondială a Mediului, în România s-a aşternut Noaptea Mediului. Societatea civilă continuă să ia atitudine în faţa distrugerii sistematice a naturii şi marchează această zi prin organizarea unor actiuni de informare si prin proteste în mai multe oraşe din ţară. Legile ce ar trebui să apere dreptul cetăţenilor la un mediu curat nu numai că nu sunt respectate, ci sunt schimbate astfel încât poluatorii să îşi desfăşoare activitatea fără a fi deranjaţi. În centrul atenţiei se poziţionează dorinţa de a favoriza cât mai mult marile companii, a căror activitate dăunează mediului, în detrimentul interesului public. Respectul pentru calitatea vieţii cetăţenilor şi protecţia mediului nu mai există printre cei care ne guvernează”, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, Roşia Montană, Gazele de şist, Organismele Modificate Genetic, MicroHidrocentralele, Pesticidele care omoară albinele, ameninţarea Dunării şi Deltei, Defrişările masive ale pădurilor, Poluarea aerului sunt principalele direcţii

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Miting de Ziua Mediului, la Sibiu, în Piaţa Mare a oraşului, împotriva „distrugerii sistematice a naturii”  Miting de Ziua Mediului, la Sibiu, în Piaţa Mare a oraşului, împotriva „distrugerii sistematice a naturii”

Ultima oră