Un grup de studenţi şi profesori de la Universitatea din Rennes a venit pentru câteva zile la Sibiu pentru mai multe întâlniri cu oameni de specialitate din domeniul economic. Scopul vizitei este acela de a înţelege economia românească şi perioada de tranziţie de la socialism la post socialism.

În acest sens, francezii au participat la o conferinţă a prof. univ. dr., DHC, Dan Popescu, de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Lucian Blaga Sibiu, care le-a expus câteva aspecte economice din România.

Grupul de francezi, format din 26 de studenţi şi trei profesori de la Universitatea din Rennes 1, au vizitat de asemenea, înaintea Sibiului, şi Bucureştiul. Aceştia s-au declarat încântaţi de Sibiu, care le-a oferit o imagine complet diferită faţă de ceea ce aflaseră din media franceză despre România.

În afară de aspectele economice, studenţii francezi au fost interesaţi şi de aspectele legate de minorităţi, un alt motiv pentru care au ales să vină la Sibiu unde există o puternică comunitate germană. Şi, nu în ultimul rând, Sibiul a fost ales pentru această vizită de documentare şi pentru relaţia de parteneriat pe care o dezvoltă cu oraşul Rennes. Rennes este situat în

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Studenţii francezi de la Rennes, interesaţi de economia românească, au ales Sibiul pentru documentare  Studenţii francezi de la Rennes, interesaţi de economia românească, au ales Sibiul pentru documentare

Ultima oră