Celor peste 2.200 de elevi din județul Sibiu care fac naveta nu le-au mai fost decontate abonamentele încă din luna octombrie, suma depășind în prezent 3,2 milioane lei. Potrivit reprezentanților Ispectoratului Școlar Județean, decontările vor fi făcute în trei săptămâni, informează Mediafax.

Ștefan Firu, șeful Inspectoratului Școlar Județean, a afirmat, în timpul unei conferințe de presă că există o promisiune de la Ministerul Educației conform căreia decontările vor fi făcute în ”maximum trei săptămâni”.

În maxim trei săptămâni vor veni banii pentru navetă. E un angajament pe care şi l-a luat Ministerul Educaţiei şi toţi copiii îşi vor primi banii„, a afirmat Firu.

Potrivit acestuia, în județul Sibiu sunt 2.219 elevi care fac naveta, iar suma care trebuie decontată pentru perioada octombrie – mai este de 3.241.000 lei.

Nu numai județul Sibiu se confruntă cu o astfel de situație. În Covasna, peste 2.000 de elevi au intrat în grevă japoneză deoarece Ministerul Educației nu le-a mai decontat banii pentru abonamente. Această formă de protest a fost preluată și de elevii din liceele din județele Mureș și Constanța.

O scrisoare deschisă în care se cere alocarea din fondul de rezervă bugetară a fost trimisă premierul Victor Ponta de către reprezentanții elevilor din județele Alba, Covasn, Constanța și București, pentru a fi acoperite costurile pentru decontarea transportului elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu.
video: Antena 1 Sibiu

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică