Victor Căldărar, tânărul acuzat că ar fi violat mai mulţi copii din Sibiu, a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia la 21 de ani închisoare, în urma sentinţei care a fost pronunţată luni, 27 mai.

victor căldărar, acuzat că a violat mai mulţi copii, condamnat de curtea de apel alba la 21 de ani închisoare

Iniţial, reprezentanţii Tribunalului Sibiu l-au condamnat la 14 ani închisoare. Reprezentanţii DIICOT au făcut, însă, recurs, dosarul fiind judecat la Curtea de Apel din Alba Iuliea. Maistraţii Curţii au admis recursul şi l-au condamnat la 21 de ani închisoare.

Sentinţa, însă, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit sentinţei, „procedând la o nouă judecată descontopeşte (n.r. Curtea de Apel Alba Iulia) pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată incupatului C.V., majorează pedeapsa aplicată inc. pentru infr. prev. de art.51 alin.1 din Legea nr.161/2003 la 8 ani închisoare, pentru infract. prev. de art.197 alin.1 şi 3 teza I C.p al 18 ani închisoare, pentru infracţ. prev. de art.198 alin.1 al.4 teza I C.p. la 9 ani închisoare, menţine pedepsele complementare aplicate inculpatului pentru cele 3 infracţiuni. Contopeşte cele trei pedepse principale aplicate de 8, 18 şi 9 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 18 ani pe care o sporeşte cu 3 ani,

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

victor căldărar, acuzat că a violat mai mulţi copii, condamnat de curtea de apel alba la 21 de ani închisoare  victor căldărar, acuzat că a violat mai mulţi copii, condamnat de curtea de apel alba la 21 de ani închisoare

Ultima oră

Comentariul meu

Publică