Niciun ban achitat la stat pentru impozitul pe venit. Aceasta este decizia la care au ajuns crescătorii de ovine și bovine din România. Legislația proastă și confuză în privința impozitului pe care aceștia trebuie să îl plătească pentru animale i-a determinat pe aceștia să anunțe oficial că intră în grevă fiscală.

Nemulțumirea este legată de faptul că oierii și crescătorii de animale trebuie să plătească impozit și pentru animalele tinere care nu aduc niciun venit acestora. Reprezentanții acestora spun că legea este confuză și se bate cap în cap declarația 221 pe care aceștia trebuiau să o depună până în 25 mai. Crescătorii au decis ca de azi să intre în grevă fiscală pe termen nelimitat. Este vorba de peste 200.000 oamenii care vor face acest lucru.

”Intrăm într-o grevă fiscală și vom sta în grevă fiscală până în momentul în care vom avea date concrete și să știm exact ce avem de făcut. Pentru că noi nu avem timp să ne plimbăm. Cine vrea ca crescătorii de animale să devină maratoniști, să ne plimbăm dintr-o parte în alta. Noi nu vrem pentru că avem animale de crescut și trebuie să stăm lângă ele. (…) Intrăm în grevă pe perioadă nedeterminată până la elucidarea acestei situații. Intrăm în grevă fiscală. E vorba de crescătorii din toată țara. (..) Noi nu am fost băgați în seamă pentru că nu mai contăm noi, producătorii și crescătorii. Probabil se vrea desființarea noastră. Asta e concluzia la care am ajuns” spune Marcel Andrei – președintele Asociației crescătorilor de Ovine din România.

Crescătorii au specificat faptul că nu depun declarațiile de venit pînă nu se reglementează cadrul legal în această privință.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică