Avem cu 30 la sută mai mulți diabetici în România față de anul 2011. Aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu prelimnar efectuat de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Și în cazul persoanelor care suferă de obezitate creșterea este foarte mare. Doar 25 la sută din populația României are o greutate normală.

Studiul se desfășoară în 100 de centre specializate din România, iar la el participă aproximativ 2730 de persoane. Pentu că acesta se desfășoară în patru etape, deocamdată s-a finalizat cel pentru zona Olteniei. Rezultatele obținute sunt însă extrem de îngrijorătoare. Peste 30 la sută din populație are diabet, iar cei mai mulți oameni care au diabet sunt cei trecuți de vârsta de 45 de ani.

Rezultatele sunt puțin neobișnuite. Ne așteptam să avem cazuri multe, dar recunosc că nu chiar atât de multe. 15,5 la sută din populația adultă a zonei de sud-vest a României are diabet zaharat. Cam 10 la sută din populație era în evidență, dar cinci la sută nu se cunoștea. Aș zice că e un procent foarte mare. (..) Avem prediabet 17 la sută. Și atunci câți ne rămân normali? Ne rămân normali doar 65 la sută care nu încă nicio tulburare glicemică”, spune Maria Moța, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Jale în Oltenia

Și în cazul persoanelor care suferă de obezitate cifrele sunt amețitoare. Peste 75 la sută din locuitorii județelor Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Mehedinți au o greutate peste cea normală. Și în cazul celor care au colesterol crescut, s-a descoperit că 75 la sută din populație are valorile mai mari decât cele normale.

”Obezitate. 33 la sută din subiecții analizați în zona de sud – vest și supra pondere 40 la sută. Deci un sfert din populația adultă are la ora actuală greutatea normală” a mai spus Maria Moța, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Stresul, alimentația dezordonată și lipsa de odihnă sunt factorii care au dus în opinia specialiștilor la aceste rezultate extrem de îngrijorătoare.  Oamenii cred însă că stresul din cauza sărăciei în care a ajuns România face ca numărul de diabetici și obezi să fie așa de mare.

Studiul la nivel național se va încheia la finele lunii noiembrie, iar rezultatele vor fi făcute publice la începutul anului viitor de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Probleme și la Sibiu

”Judeţul Sibiu, se află după primele 10 judeţe din ţară la o populaţie de 421 de mii de locuitori. Dacă în anul 1975 la nivelul judeţului Sibiu numărul total de cazuri era 1575, cu 357 de cazuri noi pe an, la sfârşitul anului 2012 numărul total de pacienţi diabetici înregistraţi  era de 19.269 ,cu 16.145 de cazuri de diabet tratate fără insulină. În 2012 au fost diagnosticate un număr de 1.413 de cazuri noi”, a declarat Carmen Natea situaţia îngrijorătoare de la nivelul judeţului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică