Clubul Sportiv Puma organizează sâmbătă, 8 iunie, în Parcul Sub Arini din municipiul Sibiu, cea de-a doua ediţie a evenimentului Sibiu Challenge, un proiect care urmăreşte dezvoltarea unei atitudini pro-sport la nivelul comunităţii sibiene, transmit organizatorii.

Inspirat de conceptul “World Challenge Day”, un concurs internaţional al sportului de mase, organizat la Sibiu în anul 1993, Sibiu Challenge oferă participanţilor toate condiţiile pentru practicarea unui sport: infrastructură sportivă, echipamente şi îndrumare specializată.

În faţa Stadionului Municipal, pe zona de asfalt şi de iarbă, în intervalul 09:00 – 21:00, vor fi amenajate 20 de zone în care cei interesaţi pot practica după preferinţe: fotbal, baschet, escaladă, tenis cu piciorul, tenis de câmp, volei, ping-pong, fitness, gimnastică, handbal, arte marţiale, badminton, rugby, atletism sau mountain-bike.

Fiecare spaţiu de joacă este coordonat de personal specializat care va oferi participanţilor sfaturi utile şi informaţii despre sportul dorit.

Instructorii îi vor iniţia pe cei care practică pentru prima dată o anume disciplină sportivă, punându-le la dispoziţie echipamentul necesar şi experienţa lor.

Acţiunile se vor desfăşura după un anumit program pe baza de înscriere, fie în avans pentru grupuri organizate, fie la faţa locului în cazul în care terenurile sunt disponibile.

Programul complet poate fi consultat pe

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Sibiu Challenge: a doua ediţie aduce 20 de zone de sport în Parcul Sub Arini: fotbal, volei sau fitness  Sibiu Challenge: a doua ediţie aduce 20 de zone de sport în Parcul Sub Arini: fotbal, volei sau fitness

Ultima oră