Magistraţii au anunţat o condamnare la trei ani de închisoare pentru Gigi Becali în Dosarul schimburilor de terenuri cu MApN.Cum Gigi Becali a mai primit o sentinţă cu suspendare în cazul sechestrării de persoane, această pedeapsă este obligatoriu una cu executare, anunta prosport.ro

Gigi Becali nu mai are nicio cale de atac la această decizie.

Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.

Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Ultima oră