Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major General Dumitru Cioflina au primit cate doi ani de inchisoare, tot cu executare. Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecatori al instantei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de inchisoare pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata si continuata, informeaza Mediafax. "Merg acasa la familie si rog organele in drept sa aiba un minim de decenta si respect si sa astepte sa ma prezint singur", a spus Becali dupa aflarea deciziei judecatorilor.

In cazul finantatorului echipei Steaua Bucuresti – condamnat anterior la trei ani de inchisoare cu suspendare in dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanta a revocat suspendarea executarii acestei pedepse. Judecatorii au reindividualizat pedepsele de cate trei ani de inchisoare primite de Becali in acel dosar si le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.

Dupa recontopirea pedepselor, au aratat judecatorii, Gigi Becali urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de inchisoare

Citește mai departe pe: www.turnulsfatului.ro

Gigi Becali, condamnat la 3 ani cu executare: "Rog organele in drept sa aiba un minim de decenta"  Gigi Becali, condamnat la 3 ani cu executare: "Rog organele in drept sa aiba un minim de decenta"

Ultima oră