Family Olympics a debutat duminica, 19 mai la Sibiu, cu evenimentul „Înotăm pentru Temerari”. Numeroși copii, tineri și părinți cărora le pasă de cei din jurul lor și-au mobilizat susținători și au înotat pentru a ajuta 160 de copii și tineri supraviețuitori ai cancerului să ia parte la Tabăra Temerarii 2013, organizată de Asociația Little People România.

În tribunele bazinului Olimpia au luat loc părinți, prieteni și susținători ai celor care au înotat. Aceștia i-au răsplătit cu aplauze și îmbrățișări pe toți cei care au înotat pentru temerari. Peste 700 de lei s-au strâns pe loc la eveniment, urmând ca această sumă să fie completată prin alti donatori până la 25 mai, când va avea loc evenimentul principal din Sibiu.

Incepând cu ziua de luni, 20 mai, echipele Family Olympics vor fi prezente in grădinițe și școli, pentru a organiza jocuri si competiții pe toate categoriile de vârstă. Sibienii, cu mic cu mare, sunt invitați vineri, 24 mai, pe pista Stadionului Municipal, pentru a participa la evenimentul „Alerg pentru Temerari”, iar sâmbătă, 25 mai, în parcul Sub Arini, pentru o zi intreagă de distracție, sport si concursuri oferite de Asociația 11even si E.ON România.

Cei care doresc să susțină cauza  copiilor şi tinerilor supravieţuitori ai cancerului pot să aleagă între a participa la unul dintre evenimentele cuprinse in secțiunea Individual și Echipe, evenimente în care vor putea să alerge sau să facă flotări pentru temerari. Fiecare participant sau echipă inscrisă poate sa mobilizeze un grup de susținători dintre colegi, prieteni sau membri ai familiei. Aceștia pot să doneze o sumă cuprinsă între 1 și 15 lei pentru fiecare tur de pistă parcurs sau flotare efectuată de participantul sau echipa susținută.

În Sibiu, evenimentele au loc intre 19 – 25 mai  și se vor desfășura in diverse spații din oraș,  după următorul program:

20 – 24 mai – Jocuri, concursuri si competiții in gradinițe si școli selectate din oraș

Inscrieri la evenimentele de alergare, flotări si înot, în zone de pre-activare cu jocuri, concursuri si demonstrații. Locații ale punctelor de pre-activare și înscriere: Sibiu Shopping City, magazin Dumbrava, Parcul Sub Arini.

24 mai – Eveniment “Alergăm pentru Temerari” – Parcul Sub Arini (orele 17:00 – 20:30)

25 mai – Eveniment principal – parcul Sub Arini in zona Stadionului Municipal

 

Datorita unor aspecte logistice evenimentele de Bubble Fotbal din Sibiu se vor desfășura la o dată comunicată ulterior, la inceputul lunii iulie.

 

Ultima oră