Cea de-a treia ediţie a Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) va avea loc în perioada 25-29 iunie, la Mediaş şi va avea drept „invitată specială” o ţară a cărei istorie cinematografică a fost legată, încă de la început, de evoluţia celei de-a 7-a arte pe plan mondial – Germania.

Astfel, în selecţia celei de-a treia ediţii MECEFF, publicul cinefil va avea ocazia să se (re)întâlnească cu mari regizori ai cinema-ului german de ieri şi de azi (Rainer Werner Fassbinder, Wim Wenders, Edgar Reitz sau Werner Herzog), cu filmele realizate în Germania de către preşedintele festivalului, regizorul Radu Gabrea şi să vadă o serie de producţii recente de scurt şi lungmetraj, lansate şi premiate în festivalurile internaţionale de profil.

De asemenea, ediţia din 2013 prilejuieşte întâlnirea publicului român cu una dintre cele mai mari producătoare germane de film şi televiziune din toate timpurile, Regina Ziegler, laureată în 2004 cu premiul omagial „Berlinale Camera”, acordat anual în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. De asemenea, în 2012, Regina Ziegler a primit prestigiosul „Prix Europa Lifetime Achievement Award” pentru contribuţia deosebită în producţia de televiziune, radio şi online. Regina Ziegler va fi prezentă la MECEFF în calitate de invitat special

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Nume mari ale cinema-ului german, la cea de-a treia ediţie a Mediaş Central European Film Festival  Nume mari ale cinema-ului german, la cea de-a treia ediţie a Mediaş Central European Film Festival

Ultima oră