Timp de doua ore, simpozionul despre Aron Cotrus, poetul nascut la Hasag (comuna Loamnes) a avut un auditoriu compus in special din politicieni sibieni – parlamentari si consilieri judeteni. Simpozionul organizat in cadrul Zilelor culturale ale judetului i-a avut drept vorbitori pe Radu Vancu, unul dintre cei mai buni tineri poeti romani, pe Dragos Varga, directorul Centrului intercultural Transilvania, Dumitru Acu, presedintele Asociatiunii Astra, dar si pe vicepresedintele acesteia, Dumitru Bortan, care si-a prezentat volumul despre poetul Aron Cotrus, care a murit in exil, in 1961.
Au ascultat despre implinirile poetului in 1891, dar si despre nesansele acestuia, parlamentarii liberali Mircea Cazan si Nicolae Neagu, alaturi de vicepresedintele CJ Sibiu, Marcel Luca, alaturi de consilierii judeteni Daniela Campean, Viorel Rosu si Constantin Sovaiala (PDL), pp-dd-istul Constantin Borcan, insotiti de primarul comunei Loamnes, Maria Greavu. La simpozion au asistat si reprezentanti ai Bisericii ortodoxe, respectiv preotii din comuna Loamnes si cadre didactice din localitate, alaturi de locuitori ai comunei Loamnes.
Simpozionul a fost organizat in cadrul primei editii a Zilelor culturale ale judetului Sibiu.

Citește mai departe pe: www.turnulsfatului.ro

Politicienii, altfel: auditoriu la simpozioane | Foto  Politicienii, altfel: auditoriu la simpozioane | Foto

Ultima oră