Compania SASHA WALTZ & GUESTS prezintă vineri, 7 iunie, ora 21:00, spectacolul de dans „Continu”. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc anul acesta în perioada 7 – 16 iunie.

Recunoscută pentru înalta ţinută a creaţiilor sale coregrafice ce îmbină dansul cu teatrul şi muzica într-un concept cu totul original, Sasha Waltz este una dintre cele mai de succes femei din lumea dansului contemporan. Artista de origine germană a primit numeroase premii pentru creaţiile sale, printre care cea mai importantă distincţie culturală din Franţa – „Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor / Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, precum şi „Crucea Federală de Merit / Bundesverdienstkreuz am Bande” a Republicii Federale din Germania. Sasha Waltz a studiat dansul la Amsterdam şi New York, iar în 1993 fondează compania ce îi poartă numele. În perioada 2000 – 2005 a făcut parte din boardul artistic al Teatrului Schaubühne am Lehniner Platz, iar în prezent repertoriul companiei sale numără 18 creaţii prezentate pe cele mai importante scene ale lumii, precum şi un portofoliu de colaborări cu peste 250 de artişti şi ansambluri din 25 de ţări.

În „Continu”, coregrafa readuce spectacolul la esenţa pură a mişcării, spaţiului şi muzicii, punctând cu brio mixul dintre imaginar şi dramatic. Spectacolul de la Sibiu reprezintă unul din punctele de referinţă ale ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi angrenează impulsuri primare pe care coregrafa le-a mai explorat în proiectele majore desfăşurate pentru muzee în anul 2009 – inaugurările artistice pentru David Chipperfield de la Neues Museum (Berlin) şi pentru Zaha Hadid de la Muzeul MAXXI (Roma). De la premiera care a avut loc în 2010 la Schauspielhaus Zürich, „Continu” a fost revizuit de mai multe ori, iar în vara lui 2011, la Salzburg, Sasha Waltz a prezentat versiunea finală, dezvoltată cu 24 de dansatori pe scenă. Începutul noii versiuni include soloul de percuţie „Rebonds B” de Iannis Xenakis, pasaj care va fi interpretat live de către percuţionistul Robyn Schulkowsky. Opera simfonică „Arcana” de Edgard Varèse reprezintă miezul muzical la care se adaugă compoziţii realizate de alţi artişti precum Iannis Xenakis şi Claude Vivier.

Preţul unui bilet la acest spectacol este de 20 de lei, respectiv 15 lei, cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita locurilor disponibile. Biletele pentru acest spectacol vor fi puse în vânzare pe siteul oficial al evenimentului, sibfest.ro, la începutul săptămânii viitoare.

Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival de artele spectacolului din România şi al treilea din Europa ca amploare şi dimensiune. Timp de zece zile peste 2500 de artişti şi producători din toate colţurile lumii prezintă peste 350 de evenimente ce au loc în 60 de spaţii de joc din Sibiu.

 

Ultima oră