Mai mult de jumătate din speciile vegetale şi de o treime din animalele cele mai comune îşi vor avea spaţiul propice existenţei lor redus la jumătate până în 2080 din cauza încălzirii climatice dacă tendinţa actuală continuă, scrie Agepres.

Emisiile de gaze cu efect de seră (GES) în creştere pun planeta pe traiectoria unei încălziri cu circa 4 grade C până la sfârşitul secolului în raport cu nivelurile preindustriale.

Cercetătorii de la University of Eastul Anglia (UEA din Norwich, Marea Britanie) s-au interesat de impactul unei astfel de creşteri a temperaturilor asupra zonelor climatice a 48.786 de specii, adică spaţiile în care condiţiile climatice sunt favorabile existenţei lor.

Potrivit concluziilor lor, publicate în revista Nature Climate Change, circa 55 la sută din plante şi 35 la sută din animale ar putea să-şi vadă acest spaţiu redus la cel puţin jumătate până în 2080.

Plantele, amfibienii şi reptilele riscă cel mai mult pentru că ritmul capacităţii lor de adaptare este mai lent decât cel al schimbării climatice, subliniază cercetătorii.

Zonele cele mai afectate ar fi Africa Subsahariană, America Centrală, Amazonia şi Australia.

Potrivit cercetătoarei Rachel Warren, aceste estimări ar putea fi chiar depăşite în măsura în care ele nu ţin seama

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Plantele şi animalele, afectate în proporţie de peste jumătate, până în 2080, din cauza încălzirii climatice  Plantele şi animalele, afectate în proporţie de peste jumătate, până în 2080, din cauza încălzirii climatice

Ultima oră