Sibiu Baby Days, primul târg pentru copii din oraş, invită vizitatorii să ia parte la o campanie umanitară organizată de Asociaţia Mucenicul Mina. Sub sloganul „Donează tu jucăria” oricine poate aduce un zâmbet pe feţele copiilor nevoiaşi din Sibiu şi din împrejurimi aducând jucării la centrele de colectare.

Târgul sprijină, de asemenea, proiectele educaţionale, iar în acest sens, jumătate din banii de pe bilete se vor dona Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu.

Sibiu Baby Days nu este doar un târg cu produse şi servicii pentru copii. Este evenimentul care mizează pe latura educaţională în creşterea copiilor, aducând pentru cei prezenţi o mulţime de workshopuri şi seminarii informative susţinute de medici specialişti, psihologi etc. Totodată, am pregătit pentru cei mici spectacole şi activităţi distractive, ateliere de creaţie sau cursuri.

În cadrul evenimentului, vizitatorii por putea alege dintr-o gamă variată de produse şi servicii: de la cărucioare, scaune auto pentru copii, leagăne, biberoane, suzete, articole vestimentare şi jucării, până la alimentaţie, nutriţie, vitamine, cărţi pentru copii, grădiniţe sau activităţi culturale pentru cei mici.

Sibiu Baby Days este un eveniment dedicat sarcinii, bebeluşilor şi copiilor în vârstă de până la şapte ani şi are loc la Sala Transilvania între 17 şi 19 mai.

 

Ultima oră

Comentariul meu