Programul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) propune o aventură ce explorează limitele corpului uman într-o serie de reprezentaţii ce îmbină arta circului cu dansul contemporan, muzica, poezia, comedia şi gimnastica, după cum trasmit organizatorii FITS.

Cele patru producţii prezentate în secţiunea circ din acest an oferă în premieră naţională la Sibiu şansa de a descoperi un univers magic, al imaginarului, în care mişcarea devine limbajul comun al unui grup numeros de artişti din Australia, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă şi Spania.

Prima reprezentaţie de circ

Prima reprezentaţie de circ din cadrul programului va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Apreciată la nivel internaţional ca fiind un model de frumuseţe şi fizicalitate poetică, compania C!RCA promite să aducă publicului de la Sibiu un spectacol rafinat, extrem de sensibil, ce explorează arhitectura corpului uman. Construit ca o reprezentaţie intimă, ce scoate în evidenţă pasiunea şi atracţia umană, spectacolul celor de la C!IRCA a mai fost prezentat în Argentina, Australia, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA, Suedia şi Ungaria.

Les Parfaits Inconnus revin în România

Ediţia din acest an a

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Circ, muzică, poezie, comedie, gimnastică – FITS 2013. Vezi câteva din producţiile ce vor fi prezentate la Sibiu  Circ, muzică, poezie, comedie, gimnastică – FITS 2013. Vezi câteva din producţiile ce vor fi prezentate la Sibiu

Ultima oră