Reprezentanţii organizaţiei locale a PSD Mediaş au împărţit, vineri la prânz, în centrul oraşului, iepuraşi şi ouă de ciocolată, care alături de alte produse cu specific pascal au ajuns în aceeaşi zi la copiii instituţionalizaţi de pe strada Luncii şi respectiv Piscului.

Acesta a declarat, in problema Romgaz, ca sediul social va ramane la Medias.

“S-a dovedit că în problema Romgaz a fost mult zgomot pentru nimic. Sediul social a rămas şi va rămâne la Mediaş, chiar dacă deputatul Mircea Cazan, care doreşte să-şi facă imagine pe subiectul în speţă vede portiţe prin care compania va fi mutată la Bucureşti. Astfel de portiţe există în cazul Transgaz de câţiva ani, de când există trei sedii secundare în Capitală şi totuşi aceasta continuă să aibă sediul social la Mediaş. Viitorul director general al Romgaz, Viorel Metea, va avea la dispoziţie trei luni pentru elaborarea unui plan de management care să ducă la rentabilizarea companiei, iar acesta va lucra efectiv la Mediaş. La Bucureşti va activa doar un colectiv care se va ocupa de internaţionalizarea Romgaz. Nu a fost nimic lipsit de transparenţă ăn 29 aprilie atunci când a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor, desfăşurată la Bucureşti pentru că acolo

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Senatorul Viorel Arcaş: “Mult zgomot pentru nimic, Romgaz a rămas şi va rămâne la Mediaş”  Senatorul Viorel Arcaş: “Mult zgomot pentru nimic, Romgaz a rămas şi va rămâne la Mediaş”

Ultima oră