Asociaţia Centrul Român al Energiei – CRE a fost premiată pentru „Iniţiativa Anului în Energie” cu proiectul SMART CITY SIBIU, un proiect pe care îl realizează în parteneriat cu Primăria Sibiu. Premiul a fost acordat în cadrul unui eveniment dedicat sectorului energetic din România şi organizat de revista The Diplomat.

Evenimentul a avut loc la Bucureşti în data de 23 aprilie şi a reunit reprezentanţi ai autorităţilor din domeniul energiei, ai operatorilor de reţea şi producătorilor de energie de stat şi privaţi, mulţi dintre ei membrii ai asociaţiei profesionale Centrul Român al Energiei – CRE şi reprezentanţi ai furnizorilor de echipamente în acest domeniu.

„CRE desfăşoară activitatea strategică cu scopul de a influenţa politica energetică europeană, în vederea susţinerii şi promovării investiţiilor în sistemul energetic naţional integrat la nivel regional şi European.” a evidenţiat Stelian Gal, subliniind în continuare că „acest proiect, Smart City Sibiu, iniţiat de către CRE şi promovat de catre un consorţiu alcătuit din membri CRE şi Primăria Sibiu, este o premieră în România, având ca principal obiectiv, în prima etapă, gestionarea eficientă a consumului de energie la nivelul unei instituţii publice.

Remintim faptul că în luna martie a acestui an, Primăria Sibiu s-a asociat cu Centrul Român al Energiei şi partenerii săi în scopul conturării obiectivelor proiectului Smart City Sibiu. Proiectul Smart City Sibiu are drept scop promovarea unor soluţii inteligente de producere şi utilizare a energiei precum şi gestionarea eficientă a consumului de energie electrică şi termică într-o zonă a municipiului Sibiu care va fi selectată ulterior.

 

Ultima oră