Inaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei va înmâna luni seara, distincţii artiştilor Dorel Vişan, Mariana Anghel, Ionuţ Fulea şi protopsaltului Petre Moise, din partea ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Maestrul Dorel Vişan, care este printre primii 12 scriitori de psalmi din lume, premiat la Vatican şi la Madrid, va primi distincţia „Crucea şaguniană pentru mireni”. Cunoscuţii interpreţii de muzică populară, doamna Mariana Anghel, sufletul turneului cu concertele de pricesne, „Hristos a înviat! ” şi Ionuţ Fulea, alături de protopsaltul Petre Moise vor primi Ordinul „Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei”.

Aceste distincţii sunt acordate pentru promovarea valorilor creştine şi a patrimoniului şagunian.

Reamintim faptul că, peste o mie de credincioşi s-au bucurat în Sâmbăta lui Lazăr, după Slujba Vecerniei, de concertul extraordinar „Hristos a înviat! „, în Catedrala Mitropolitană din municipiul Sibiu. Acest concert de muzică religioasă, pricesne a fost posibil datorită celor patru artişti, dar şi colaborării dintre Mitropolia Ardealului şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Junii Sibiului”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

 

 

Ultima oră

Un răspuns la “Dorel Vişan, Mariana Anghel, Ionuţ Fulea şi protopsaltul Petre Moise, premiaţi la Sibiu pentru promovarea valorilor creştine”