Consiliul Județean Sibiu (CJS) a semnat astăzi contractul de preluare a 86 de kilometri de drum comunal din 15 localități, în vederea reabilitării și turnării stratului de asfalt. Primăriile beneficiare în acest an de acest ajutor din partea CJS sunt: orașul Miercurea Sibiului și comunele Alma, Alțâna, Bârghiș, Blăjel, Brădeni, Chirpăr, Dârlos, Iacobeni, Laslea, Moșna, Racovița, Sadu, Șura Mare șă Turnu Roșu.
Potrivit vicepreședintelui CJS, Ioan Banciu, banii județului au foost repartizați spre primarii din județ, fără să se țină cont de culoarea politică.
”Veți vedea că drumurile comunale pe care le reabilităm începând cu anul acesta, sunt de la primari de toate culorile politice din județul Sibiu, fără party priuri politice. Pentru că benefeciarii nu sunt primarii, nu este nici președintele Consiliului Județean, nici vicepreședintele, ci sunt cetățenii județului Sibiu. Este o premieră a județului nostru prin preluarea drumurilor județene și reabilitarea lor prin Societatea de Drumuri și Poduri, prin finanțare de la bugetul Consiliului Județean Sibiu”.
Programul de reabilitare a drumurilor comunale se întinde pe o durată de patru ani și, anul acesta au fost alocați 7,6 milioane de lei pentru reabilitarea a 86 de kilometri de drum de pământ din cei 328 planificați să fie asfaltați până …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu