Sâmbătă, 27 aprilie, începând cu ora 14.00, pe stadionul Voinţa din Sibiu, va avea loc prima etapă a Campionatului Naţional Individual al României la Dirt-Track, juniori şi seniori, reprogramată pentru această dată după ce, în urmă cu două săptămâni, ploaia abundentă a amânat competiţia.

Vor participa echipele CSM Brăila, CSAT Bucureşti, BMF Bulgaria şi Voinţa Sibiu. La ora 14.00 se va da primul start pentru Campionatul Individual de Juniori iar de la ora 15.00, primul start pentru Campionatul Individual de Seniori.

Biletele se găsesc la casieria stadionului, în ziua evenimentului.

În anul 2013, Sibiul va mai găzdui două etape de dirt-track în perioada 8-9 iunie şi 27-28 iulie.

Ultima oră