Gaz Metan Mediaş continuă parcursul excelent atât la fotbal cât şi la baschet, oferind şi în week-end-ul trecut depline satisfacţii suporterilor clubului. Astfel, fotbaliştii pregătiţi de Gigi Mulţescu au ajuns la cea de-a treia victorie consecutivă, după partida nebună de vineri seara de pe Cluj Arena, în disputa cu şepcile roşii, scor 3-4 (1-2).

Tehnicianul principal al gaziştilor declara înaintea meciului cu “U” Cluj că un succes al elevilor săi ar asigura deja salvarea de la retrogradare, cu şapte etape înaintea finalului de campionat.

“Antecedentele” au arătat faptul că 37 de puncte sunt suficiente pentru menţinerea în primul eşalon fotbalistic al ţării. Întâlnirea din cadrul etapei a 27-a, a debutat cu o echipă oaspete dominând pe alocuri autoritar ostilităţile, iar golul marcat de Dan Roman (min. 25) în urma unei pase în adâncime de la Bawab a venit ca o consecinţă firească a jocului. Din păcate, apărarea medieşenilor, care nu s-a ridicat la nivelul celorlalte compartimente, a gafat după numai 11 minute când Hidişan a restabilit egalitatea, cu o torpilă din afara careului. Iordanianul Bawab nu a fost de acord cu scorul înscris pe tabela de marcaj şi trei minute mai târziu a expediat la rândul său un trasor,

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

după victoria “nebună” cu “u” cluj-napoca, gaziştii sunt ca şi salvaţi de la retrogradare  după victoria “nebună” cu “u” cluj-napoca, gaziştii sunt ca şi salvaţi de la retrogradare

Ultima oră

Comentariul meu