Numărul persoanelor care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu (SCJS) după ce au fost înțepaţi de căpuşe, creşte de la o săptămână la alta.

Astfel că, în perioada 12-15 aprilie, s-au prezentat nu mai puţin de 10 persoane după ce au fost înţepate de căpuşe, iar una a rămas internată fiind suspectă de boala Lyme.

”Este vorba de un bărbat de 61 de ani, din localitatea Soroştin, județul Sibiu, care s-a prezentat la UPU vineri seara în jurul orei 22,00. În urma analizelor medicale a fost diagnosticat cu celulită la gamba dreaptă în urma unei înțepături de căpușă și este suspect de boala Lyme”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJS, Decebal Todăriță.

Celelalte persoane au plecat acasă cu recomandări, nefiind necesară internarea.

De la începutul lunii martie s-au prezentat la UPU nu mai puţin de 31 de persoane, însă numărul atacurilor de căpuşe ar putea fi mai mare.

Specialiştii avertizează că prin înţepătura de căpuşe se poate transmite boala Lyme şi encefalita de căpuşe şi cetăţenii trebuie să evite zonele cu vegetaţia mare, iar atunci când merg la picnic trebuie să aibă corpul acoperit cu material textil.

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

Bărbat de 61 de ani, în spital cu suspiciune de Lyme după ce a fost înţepat de căpuşă  Bărbat de 61 de ani, în spital cu suspiciune de Lyme după ce a fost înţepat de căpuşă

Ultima oră