Întrebat în legătură cu faptul că deputatul PNL Mircea Cazan a cerut demisia ministrului Constantin Niţă pe tema mutării sediului Romgaz la Bucureşti, Ponta a spus că este foarte conştient că Niţă nici nu a propus să se mute Transgazul sau Romgazul şi nici nu se va pierde niciun loc de muncă şi nicio taxă locală.

„Angajaţii rămân la Mediaş. E vorba că Romgaz şi Transgaz au intrat într-o asociere cu mari companii. Transgaz este, în aceste zile, la acea operaţiune de vânzare pe bursă a unui număr de acţiuni. Deci, practic, devin amândouă companii nu doar naţionale, ci şi cu implicare regională şi e foarte clar că trebuie să aibă o structură în Bucureşti care să asigure această cooperare. Nu putem fiecare să apucăm ceva din ţara asta şi să o ducem la noi: gazul este al Mediaşului. Nu, gazul este al ţării. Sigur că toţi angajaţii rămân la Mediaş, taxele locale rămân la Mediaş, dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării”, a spus Ponta.

Întrebat dacă este consens în USL pe acest subiect, Ponta a răspuns: „Nu, o să discutăm”. El a adăugat că nu numai liberalii din zonă nu sunt de acord, nici social-democraţii nu agreează această idee.

„Li s-a explicat, dar ei au alegători acolo, directori de acolo sunt oameni importanţi, au salarii cât tot Guvernul la un loc. Domnul Niţă este ministru al României şi trebuie să se gândească la ce e bine pentru România, domnul Cazan e deputat de Sibiu şi trebuie să se gândească la ce e bine pentru Mediaş. Eu repet: pentru Mediaş nu se ia niciun om, eventual câţiva directori de acolo şi nu se schimbă nicio taxă locală. Toate taxele rămân acolo”, a mai afirmat Victor Ponta.

Deputatul PNL Sibiu Mircea Cazan a declarat miercuri că va cere, luni, în Parlament, demisia ministrului Constantin Niţă, precizând că „nu este de acord cu înfiinţarea niciunui sediu” al Romgaz şi Transgaz la Bucureşti şi spunându-le sindicaliştilor că dacă nu protestau „era deja mutat sediul companiei”.

„Sunt cel care, luni dimineaţa, o sa merg în Parlament cu o notă prin care am să cer inclusiv demisia domnului Niţă, pentru că în USL sunt oameni capabili, oameni deosebiţi în PSD care, cred, că în asemenea momente pot gestiona problematica de la Romgaz şi Transgaz”, a declarat, miercuri, în şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Sibiu, deputatul PNL Mircea Cazan, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El le-a spus sindicaliştilor de la Romgaz care au participat la şedinţă: „Era deja mutat sediul companiei dacă dumneavoastră nu protestaţi”.

Cazan a afirmat că el nu este de acord „cu înfiinţarea niciunui sediu” al societăţilor Romgaz şi Transgaz la Bucureşti.

„Aceştia sunt paşi mărunţi spre mutarea sediilor Romgaz şi Transgaz la Bucureşti”, a spus Cazan.

 

Ultima oră

Un răspuns la “Ponta nu se lasă: Romgaz și Transgaz trebuie să aibă o structură în Bucureşti”