40 de opere de artă – tablouri, icoane şi cărţi religioase vechi – sustrase din biserici italiene şi introduse ilegal în România, au fost recuperate de poliţişti, de la locuinţa unui bărbat din judeţul Sibiu, în urma cooperării internaţionale dintre autorităţile româneşti şi cele italiene, specializate în protejarea patrimoniului cultural naţional, transmit reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au instrumentat, în perioada august 2012- aprilie 2013, un dosar penal având ca obiect furtul mai multor bunuri culturale mobile, provenite din Italia, care au fost introduse ilegal pe teritoriul României.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la un bărbat de 32 de ani, din judeţul Sibiu, au fost găsite şi ridicate de către poliţişti 22 opere de artă, respectiv tablouri şi icoane pe pânză, icoane pe lemn şi o icoană realizată în tehnica ulei pe tablă de cupru, toate având temă religioasă, precum şi 18 cărţi vechi, dintre care cea mai veche a fost tipărită în anul 1610, de asemenea cu temă religioasă.

Mai mult

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

VIDEO 22 de tablouri şi icoane, furate din biserici italiene, găsite în locuinţa unui sibian  VIDEO 22 de tablouri şi icoane, furate din biserici italiene, găsite în locuinţa unui sibian

Ultima oră