Sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 14.00, pe stadionul Voinţa din Sibiu, va avea loc prima etapă a Campionatului Naţional Individual al României la Dirt-Track, juniori şi seniori.

Vor participa echipele CSM Brăila, CSAT Bucureşti, BMF Bulgaria şi Voinţa Sibiu. La ora 14.00 se va da primul start pentru Campionatul Individual de Juniori iar de la ora 15.00, primul start pentru Campionatul Individual de Seniori.

Biletele se găsesc la casieria stadionului, în ziua evenimentului.

”Pe această cale anunţăm că noul antrenor al echipei Voinţa Sibiu Speedway este marea glorie a Sibiului, maestrul sportului, Pavel Ionel, singurul român care a participat în sferturile de finală ale unui Campionat Mondial de Speedway, în 1988. La doar 21 de ani a devenit cel mai tânăr maestru al sportului, distincţie pe care o primeşte un sportiv atunci când căştigă de 3 ori consecutiv Campionatul Naţional şi 2 competiţii internaţionale”, spun organizatorii.

În anul 2013, Sibiul va mai găzdui două etape de dirt-track în perioada 8-9 iunie şi 27-28 iulie.

 

 

Ultima oră