Din cei 12 inculpați în dosarul cămătarilor de la Sibiu, în care apare și numele notarului Răzvan Mărginean, pentru 10 dintre ei, Curtea a admis propunerea de prelungire a arestării preventive.
Este vorba despre Cornea Constantin, Damian Dumitru Daniel, Iliut Bucur Daniel, Jucan Bogdan Florin şi Tanciu Ion, Cornea Mihai, Rujan Cosmin Gheorghe, Haiduc Cătălin Marian, Filimon Flaviu Ioan şi Duse Sorin Daniel.
Pentru ceilalți doi dintre ei, Mărginean Răzvan Emilian şi Şandru Nicolae, Curtea a respins vineri, 29 martie, propunerea de prelungire a arestării preventive, înlocuind-o cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Foarte probabil procurorii DIICOT vor ataca sentința. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive, Nicolae Şandru şi Răzvan Mărginean rămân în arest.
În luna noiembrie a anului trecut, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, alături de ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R, au efectuat 19 perchiziţii domiciliare în judeţ la locuinţele membrilor unei grupări infracționale, la sediul unei societăţi comerciale şi la un birou notarial.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că, perioada anilor 2008- 2012, pe raza judeţului Sibiu, suspecţii Constantin C., Dumitru D., Daniel I. şi Bogdan J. Mai mult
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu