Ion Ariton (foto), preşedintele PDL Sibiu şi fost ministru al Economiei, susţine că nu are nicio legătură cu contractele controversate încheiate la Hidroelectrica, precizând că notele de ministru aprobate în perioada în care s-a aflat la conducerea ministerului nu au creat prejudicii statului, aşa cum arată un raport întocmit de Corpul de Control al Guvernului în urma verificărilor efectuate la Hidroelectrica.

„Notele de ministru aprobate în perioada mandatului meu se referă la relaţii între companiile de stat, nu au nici o legătură cu controversatele contracte din energie şi nu generează statului nici un fel de prejudiciu”, susţine Ion Ariton.

Acesta spune, de asemenea, că nu crede că autorităţile statului pot ignora „evaluarea pozitivă  a activităţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în perioada mandatului meu, pe care au facut-o cele mai importante organisme internaţionale, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană sau Fondul Proprietatea”.

Ariton mai precizează şi că Sistemul Energetic Naţional (SEN) a fost conceput şi funcţionează ca un sistem naţional unitar, în care producţia de energie electrică este asigurată aproape în totalitate de către companii energetice la care statul este proprietar.

„Pentru asigurarea consumului, este obligatoriu să funcţioneze trei categorii de producători de stat, pe bază de surse Mai mult
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiuion ariton: notele de ministru aprobate nu au nici o legătură cu controversatele contractele din energie  ion ariton: notele de ministru aprobate nu au nici o legătură cu controversatele contractele din energie

Ultima oră

Comentariul meu