Discuțiile din cadrul Partidului Național Liberal (PNL) despre schimbarea prefectului Sibiului Ovidiu Siterlli, fost social democrat, cu un liberal îl deranjază pe președintele filialei județene a Pardidului Social Democrat (PSD), Ioan Cindrea. Acesta a declarat, vineri, 22 martie, că nu au avut loc consultări în cadrul Uniunii Social Liberale (USL) și îi acuză pe cei din PNL că nu comunică.

”Lucrurile trebuiau să se discute. E regretabil. Este un aranjament sau o negociere politică la nivel național, a fost o inițiativă nediscutată cu nimeni, a fost o inițiativă proprie a PNL-ului. Fără sens”, a spus Ioan Cindrea care le readuce aminte liberalilor că prefectul este apolitic și este alegerea primului-ministru care îl va susține în continuare pe Ovidiu Siterlli.

”Ovidiu Siterlli este și va fi prefectul județului Sibiu. Este punctul de vedere ferm al premierului. Nici nu se pune problema schimbării. Prefectul este o persoană apolitică, este apreciat și evaluat de primul ministru și primul ministru îl apreciază și îl susține în continuare pentru a rămâne prefectul județului Sibiu”, a declarat președintele PSD Ioan Cindrea.

Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Sibiu l-a mandatat pe Iohannis să supună atenţiei conducerii centrale ca nominalizările semnate şi stabilite în protocolul USL să fie Mai mult
Citește mai departe pe: Rondul de SibiuPreședintele PSD Sibiu acuză PNL că nu i-au consultat în discuțiile despre schimbarea prefectului  Președintele PSD Sibiu acuză PNL că nu i-au consultat în discuțiile despre schimbarea prefectului

Ultima oră