Anunţul despre posibila desfiinţare a Direcţiilor de Sănătate Publică şi a Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate a bulversat pe mai toată lumea. Mai puţin pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, care crede că dacă se va ajuunge aici va fi ca urmare a regionalizării.

„O astfel de iniţiativă ţine de regionalizare, dacă Ministerul Sănătăţii îşi doreşte o reorganizare, este o chestiune care trebuie discutată”, a spus Klaus Johannis.

Primarul a continuat, şi şi-a exprimat o părere personală faţă de desfiinţarea sau reorganizarea altor instituţii. Regândirea atribuţiilor Prefecturilor “Ar fi o idee bună. Să se reevalueze rolul prefecturilor în această țară. Cu siguranță că au un rol acum. Acela pe care îl joacă, de coordonare a direcțiilor județene și inspectoratelor județene și reprezintă prim ministrul în teritoriu. Nu le-aş desființa cu totul, fiindcă una peste alta trebuie să existe un control de legalitate și în teritoriu. Și această funcțiune deocamdată nu văd că ar fi posibil de preluat de altă entitate. Nu vreau să fac declarații incendiare. Eu cred că rolul lor trebuie mai bine definit și de exemplu partea de control cu legalitatea, cu siguranță trebuie să rămână”, este părerea primarului Johannis.

Klaus Johannis a spus că va susţine această idee dacă din funcţia de prim vicepreşedinte al PNL va fi cooptat în comisia care se ocupă de acest lucru.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică