Trei dintre delfinii  antrenaţi în vederea efectuării unor misiuni militare de către Marina ucraineană au „evadat” în cursul unor exerciţii de antrenament, ei plecând probabil în căutarea unor perechi, a declarat miercuri un expert, potrivit RIA Novosti, citată de Mediafax.

Presa ucraineană a scris la începutul lunii că doar doi dintre cei cinci delfini antrenaţi militar au revenit la baza lor din portul Sevastopol, în Crimeea, în urma unui exerciţiu recent. Ministerul ucrainean al Apărării a negat aceste informaţii, refuzând să confirme dacă Marina utilizează delfini în scopuri militare, în pofida faptului că presa publică frecvent fotografii cu delfini ce poartă echipament militar ataşat de corp, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

trei delfini antrenati militar de ucraina pentru a ucide au dezertat in căutarea perechii

„Controlarea unor delfini era destul de comună în anii ’80”, a declarat Iuri Pliaşenko, un fost ofiţer în domeniul luptei împotriva sabotării din cadrul fostei forţe navale sovietice. „Dacă un delfin mascul vede o femelă în timpul sezonului de împerechere, se duce imediat după ea. Dar se întorce după aproximativ o săptămână”, a adăugat el.

Potrivit RIA Novosti, la Sevastopol au fost antrenaţi delfini pentru fosta Marină sovietică încă din 1973. Ei erau antrenaţi atât să găsească echipament militar, ca de exemplu mine pe fundul mării, cât şi pentru efectuarea unor misiuni de atac asupra unor scafandri sau pentru a transporta explozivi, pe cap, în vederea amplasării acestora pe nave inamice.

După destrămarea fostei Uniuni Sovietice şi împărţirea Flotei Mării Negre între flotele rusă şi ucraineană, secţia de delfini antrenaţi şi specialiştii în acest domeniu au fost predaţi Marinei ucrainene. Delfinii au fost utilizaţi în sarcini de natură civilă, ca de exemplu terapie cu copii cu dizabilităţi, potrivit agenţiei ruse.

Marina ucraineană a reluat antrenarea delfinilor vizând atacarea unor scafandri militari inamici şi detectarea de mine, a declarat o sursă de la Sevastopol pentru RIA Novosti. Delfinii „ucigaşi” sunt antrenaţi să ucidă scafandri militari cu ajutorul unor cuţite sau pistoale ataşate la nivelul capului, declara această sursă, neprecizată, anul trecut.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică